Nu apreciem lucrurile bune decât atunci când le întâlnim și pe cele mai puțin bune! Asta e în firea nostră omenească, iar apoi regretăm şi realizăm că puţinul care era, era destul pentru a ne aduce fericirea mult căutată!
Dacă n-am fi întâlnit lacrimile, nu am fi putut aprecia puterea inimaginabilă a unui zâmbet.
Daca nu am fi întâlnit tristețea, nu am fi putut aprecia euforia bucuriei și efectul vindecător al terapiei prin râs.
Dacă nu am fi avut durerile îngrozitoare ale unei boli, nu am fi putut aprecia cel mai de preț cadou pe care-l avem, sănătatea.
Dacă nu am fi trecut prin anumite suferinţe considerate fără de leac, nu am fi putut aprecia miracolul divin produs prin credinţă.
Dacă nu am fi întâlnit dezamăgirile crunte ale dragostei, nu am fi știut ce înseamnă fiorul celui mai pur și nobil sentiment din lume, iubirea.
Dacă nu am fi întâlnit sărăcia din cauza lipsei banului, nu am fi știut să apreciem valoarea lui.
Dacă nu am fi întâlnit prietenii falși, nu am fi putut aprecia dăruinţa, ajutorul necondiționat și îmbrățișarea liniștitoare a adevăraților prieteni.
Dacă nu am fi trecut prin durere și prin etape urâte din viață, nu am fi putut aprecia momentele frumoase pe care le trăim.
Mereu ne dorim să apară din nou perioadele pe care le pierdeam, fără să ne dăm seama că acelea erau cu adevărat importante și frumoase pentru noi. Realizăm asta, doar după ce au apărut acele momente în care, într-adevăr simțim gustul dureros al suferinței.
Iubim şi apreciem binele, doar după ce am făcut cunoștință cu răul! Așadar, în tot răul există și o parte de bine, trebuie doar să o observăm şi să realizăm că fără acele momente de tristeţe, nu ar fi putut să apară cele de bucurie. Cum fără lumină nu am putea vedea infinitul cerului albastru, la fel şi fără întuneric nu ne-am putea bucura niciodată de strălucirea fermecătoare a stelelor.
Acest articol a fost citit de 5175 de ori!