Mai este puțin până intrăm în sfânta sărbătoare pascală și, din păcate, mulți dintre noi au uitat ce înseamnă cu adevărat Învierea Domnului Iisus Hristos. Ne întrebăm, uneori în tăcere, de ce nu mai simțim liniștea, binecuvântarea, acea pace profundă care, cândva, ne umplea sufletul în aceste zile.

Nu o mai simțim pentru că am schimbat esența cu agitația. Pentru că, fără să ne dăm seama, am transformat o sărbătoare a sufletului într-o cursă.

Afară este zgomot, grabă, haos. În oraș, oamenii se mișcă mecanic, ca niște roboți. În magazine, tensiunea crește: îmbrânceli, nervi, stres, cuvinte aruncate la întâmplare. Fiecare vrea mai mult, mai repede, mai bine. Se cumpără mâncare pentru o lună, nu pentru câteva zile. Se umplu coșuri, frigidere, mese… și apoi ne mirăm de ce ajungem la exces, la oboseală, la risipă. De ce, după sărbători, aruncăm mâncare fără să ne gândim că, poate, cineva nu a avut nici măcar o bucată de pâine.

În case, începe „marea curățenie”…

Totul trebuie să strălucească: geamuri, covoare, fiecare colț. Mai puţin sufletul nostru. Pe acela putem să-l lăsăm plin de praf!!! Ne epuizăm, ne grăbim, ne împingem dincolo de limitele noastre. Și totuși, în restul anului, nu simțim aceeași nevoie de perfecțiune. De ce doar acum?

Apoi vine masa. Multă mâncare, prea multă. Iar când, la miezul nopții, bat clopotele bisericii, ajungem acolo obosiți, fără energie, fără liniște. Trupul e epuizat, mintea e agitată, iar sufletul… nu mai are loc.

Mergem la slujbă, dar nu mai suntem acolo cu adevărat. Nu mai avem starea de rugăciune, nu mai avem pacea şi nici energia necesară pentru un moment atât de profund. Și, din păcate, uneori vedem lucruri care nu au nimic în comun cu sacralitatea acestui moment.
Citeşte şi: Sărbătoarea de Paști înseamnă IERTARE!

Trece şi rămâne golul…

Şi uite așa a trecut și “sărbătoarea asta, ce bine că a trecut”, își spun mulți în gând. “Că numai deranj, oboseală, o grămadă de bani aruncați și musafiri nepoftiți”. Și evident rămânem cu același gol pe care nu știm să-l explicăm.

Iar apoi ne întrebăm: de ce nu ne mai bucurăm? De ce suntem obosiți, iritați, lipsiți de energie? De ce nu mai simțim nimic din ceea ce ar trebui să simțim? Răspunsul este unul simplu, chiar dacă nu este ușor de acceptat: din cauza noastră.
Citeşte şi acest articol: Există momente în viață când simţi că nu mai poţi da înainte…

Da, ai văzut bine, din cauza noastră!

Pentru că am învățat să trăim pe repede înainte şi am primit o educație care ne-a îndepărtat de esență și ne-a apropiat de aparență. Pentru că am uitat să ne oprim.

Nu spun că nu este nevoie de curățenie sau de mâncare. Ba da, sunt parte din sărbătoare. Dar nu ele sunt sărbătoarea. Nu în exces, nu în grabă, nu în pierderea de sine.

Moderația este cheia. Echilibrul este cheia.

Să avem casele curate, dar și sufletele curate. Evident să ne bucurăm de mâncare bună, dar fără exces. Să oferim din inimă, nu doar să adunăm. Şi mai ales, să ne păstrăm bunul simț, răbdarea și respectul, chiar și în agitație.

Să cumpărăm cât avem nevoie. Dar mai ales, să ne gândim și la cei care nu au. Să întindem o mână de ajutor, nu doar să umplem o masă.

Să ne rugăm nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Apoi să mergem la slujba de Înviere nu din obligație, ci din dorință. Cu sufletul deschis, cu liniște, cu prezență.

Să ne dăm voie să simțim, cu adevărat, ceea ce trăim

Pentru că Învierea nu este despre ceea ce punem pe masă, ci despre ceea ce purtăm în suflet.

Deschide-ți sufletul și primeşte lumina Sfintei Învieri. Oprește-te. Respiră. Și permite-ți să simți.

Primește lumina, nu doar în mâini, ci în tine.

Paște fericit și Hristos a Înviat!