Cred în oamenii care au curaj să fie umani, în oamenii buni. Cred în oamenii respectuoși, decenți, calzi, puternici, ambițioși, sinceri, valoroși, inteligenți, creativi. Sunt atat de multe persoane care stau în umbră şi totuşi ar merita toată atenția noastră. Însă, din păcate, în zilele noastre nonvalorile, indecenţa, vulgaritatea, prostia, mitocănia şi incultura domnește. Tu spune NU nonvalorilor. Da, contează inclusiv un vot, contezi! O singură picătură în ocean, face valuri!
Înțeleg ca există oameni de genul care vor, cu orice preţ, să fie „vedete” și fac orice, absolut orice. De la compromisuri sexuale, până la teatru ieftin și mahalagism ca să fie cunoscuți şi să râmănă mereu în centru atenţiei. Însă, eu am fost crescută într-un alt mod și am primit o educație de care sunt mândră. Vreau să vă spun că nu apreciez asemenea oameni nici măcar dacă, după câțiva ani ajung „mari dive” şi îşi regretă trecutul tumultos, îl sterg cu buretele și încep să dea sfaturi despre cărți, meserii, viață, decenţă, bun simţ şi valoare.
Apreciez schimbarea acelor oameni, însă nu apreciez modul în care au început să se facă cunoscuți. Un om fără scrupule și fără demnitate, care mai apoi se consideră un om demn de urmat, o valoare și un exemplu pentru tinerii sau adolescenții din ziua de astăzi, mă lasă absolut rece, însă în același timp și bulversată, creându-mi un disconfort.
Citiţi şi: Pozele alb-negru şi “atotştiutorii”
De ce? Pentru că mă simt oarecum dezamăgită
Pentru că există și cunosc atât de mulți oameni cu valori umane deosebite, plini de simplitate, inteligență și dăruinţă în ceea ce fac și totuşi trăiesc necunoscuți, în durere și în singurătate. De ce? pentru că oamenii urmăresc nonvalorile de la televizor și culmea mai ajung și să-i ridice în slavi.
Oribil, inuman, dezolant şi dezamăgitor. Oameni buni, nu cer să aveți pretenții de la ei, cei care fac asta, însă cer să aveți pretenții de la voi. E în regulă să-i urmăriți, dacă vă amuză, vă distrează. Însă, de acolo şi până a-i considera valori, sau demni de urmat și modele umane, e o cale extrem de lungă.
Vă cer să aveți pretenții de la voi, nu de la ei!
Dacă ceea ce ai citit a atins ceva în tine — poate că e momentul să vorbim.
✉️ Începem o conversațieȘedințe individuale · 1 la 1 · În ritmul tău


