Dacă tu-ți ascunzi bunătatea, ce rost mai are că o ai? Dacă tu-ți ascunzi sentimentele, de ce te mai numești om? Dacă tu-ţi ascunzi emoţiile de unde să ştiu când te bucuri cu adevărat, sau când sufletul îţi plânge, iar tu defapt zâmbeşti la suprafaţă? Dacă tu-ți ascunzi sufletul și ceea ce simți, unde mai ești tu? Nu realizezi că de fapt că tu te-ai ascuns chiar pe tine însuţi? Că ai ascuns tot ceea ce te definește pe tine ca om? Tot ce e mai bun din tine? Tot ceea ce exişti, tot ceea ce însemni tu, unicitatea ta, originalitatea ta, toate calităţile tale!
Te faci invizibil singur și te miri apoi de ce nu te observă nimeni când mergi pe strada, de ce nu te caută nimeni, de ce nu te sună nimeni!
Dă-mi voie să-ţi răspund. Pentru că nu-ți dai voie să exiști, să trăiești, să te bucuri de viață, să te bucuri de tine, să spui exact ceea ce simți. Niciodată să nu-ţi fie teamă să spui ceea ce simţi, pentru că ceea ce simţi te reprezintă în totalitate! Eşti simplu tu, cu bune şi rele, cu dureri şi bucurii, cu calităţi şi defecte, cu lacrimi şi zâmbete. Eşti real, uman, sensibil şi nu în ultimul rând, sincer faţă de tine şi faţă de cei din jur! Ai curajul să spui mereu ceea ce simţi, nu ceea ce vor alţii să audă, sau ceea ce-ţi impune societatea!
Existăm să ne facem viața mai frumoasă unul altuia. Dacă noi nu ne dăm voie să fim ceea ce suntem cu adevărat și devenim roboți mergători, reci ca gheața, uităm sa salutăm, să zâmbim, să mulţumim, să iubim, să interactionam cu oamenii, să-i ajutăm, să râdem sau să plângem când simțim, de ce mai existam? Să ne ascundem? De cine? De noi?
Acest articol a fost citit de 8882 de ori!