Copiii sunt îngeraşii trimişi din cer, cu scopul de a ne face pe noi să fim mai buni, mai răbdători, mai îngăduitori, mai iubitori, mai sensibili şi nu în ultimul rând de a ne aduce nouă bucuria cea mai mare a vieţii.

Consider că avem foarte multe lucruri de învăţat de la ei, chiar dacă unora le este greu să creadă asta sau să accepte. Un copil te poate învăţa ce înseamnă bucuria cu adevărat. El îţi zâmbeşte din suflet, pur, fără a cere nimic în schimb şi fără nici un motiv. Te învaţă că, dacă vrei cu adevărat să fii fericit, poţi să fii.

Un copil nu ştie ce înseamnă nici frica şi nici eşecul. Cade de foarte multe ori până învaţă să meargă, dar asta nu înseamnă că va renunţa vreodată! 

Un copil nu ştie să mintă, el va fi mereu sincer cu oricine. Îţi va spune “nu” cu tărie, sau îţi va spune “da” cu gingăşie. Te va lăuda când trebuie, sau te va critica. Toate aceastea fără pic de minciună. Onestitatea îi caracterizează în totalitate.

Un copil iubeşte sincer şi zâmbeşte fiecărui om, animal, într-un mod egal. Nu face diferenţa între oameni, dăruind dragoste tuturor. Mi s-a întâmplat să văd mulţi oameni singuratici, oameni ai străzii sau alcoolişti, care au primit un zâmbet şi o mângâiere din suflet, din partea unor copii. Asta înseamnă să fii copil. Nu sunt nici rasişti şi nu au nici un strop de răutate în ei.

Copiii nu au nevoie de vorbe, deoarece chipul şi sufletul lor vorbesc mai mult decât credem. Copiii au puterea de a mişca oamenii prin puritatea sufletului, nu prin forţă!

Eu sărbătoresc în fiecare an Ziua Internaţională a Copilul. De ce? Pentru că, atâta timp cât avem părinţi, mereu vom fi nişte copii, indiferent că părinţii noştri sunt cu noi pe pământ, sau sunt în ceruri şi ne privesc neîncetat!

Păstraţi-vă mereu sufletul de copil şi nu veţi îmbătrâni niciodată. Bucuraţi-vă de viaţă, aşa cum o fac ei şi veţi fi mereu fericiţi!

La mulţi ani, dragi copii din lumea-ntreagă !!!

Acest articol a fost citit de 6290 de ori!

Comentarii

You are not authorized to see this part
Please, insert a valid App IDotherwise your plugin won't work.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *